penitent
Aparéncia
Occitan
Etimologia
- Del latin paenitens, participi present de paenitere (« se repentir »)
Prononciacion
/peniˈten/
Sillabas
pe|ni|tent
Nom comun
| Declinason | |
|---|---|
| Singular | Plural |
| penitent | penitents |
| [peniˈten] | [peniˈten(t)s] |
penitent masculin (femenizacion; penitenta)
- (religion) Persona que se repentís de sos pecats e fa peniténcia ; persona que confessa sos pecats al prèire.
- (per extension) Membre d'una confrairiá religiosa qu'organiza de processions que se simula la repentida.
Traduccions
Adjectiu
| Declinason | ||
|---|---|---|
| Singular | Plural | |
| Masculin | penitent | penitents |
| [peniˈten] | [peniˈten(t)s] | |
| Femenin | penitenta | penitentas |
| [peni'tento̞] | [peni'tento̞s] | |
penitent
- (religion) Que ten lo pentiment d’aver ofensat Dieu, qu'es dins la practica dels exercicis de la peniténcia.
- Pecador penitent. — Femna penitenta.
- Que fa peniténcia.
Anglés
Etimologia
- Del latin paenitens, participi present de paenitere (« se repentir »)
Prononciacion
/ˈpɛnətənt/
- Estats Units d'America (Tèxas) : escotar « penitent »
Sillabas
pe|ni|tent
Nom comun
| Declinason | |
|---|---|
| Singular | Plural |
| penitent | penitents |
| [ˈpɛnətənt] | [ˈpɛnətəntz] |
penitent
Catalan
Etimologia
- Del latin paenitens, participi present de paenitere (« se repentir »)
Prononciacion
- Espanha (Barcelona) : escotar « penitent »
Sillabas
pe|ni|tent
Nom comun
| Declinason | |
|---|---|
| Singular | Plural |
| penitent | penitents |
penitent masculin (femenizacion; penitenta)
Adjectiu
| Declinason | ||
|---|---|---|
| Singular | Plural | |
| Masculin | penitent | penitents |
| Femenin | penitenta | penitentes |
penitent